Event 4/20

0

Zile

00

Ore

00

Min

00

Sec

Despre noi background

Despre noi

High să îți spun de unde a început totul...

Misiunea noastră este să creăm o inițiativă civică puternică, în România, care să ceară reglementarea plantei de canabis, în toate cele 3 scopuri, prin mobilizarea unui număr semnificativ de cetățeni, dar și prin presiune publică și legislativă asupra decidenților politici. Acest lucru poate garanta o schimbare în cadrul legal actual, în direcția respectării libertăților individuale și a unui cadru de piață sigură pentru pacienți și consumatori.

Viziunea proiectului este construirea unei comunități responsabile, informate și implicate, capabile să dovedească faptul că planta de canabis poate fi legalizată, astfel încât riscurile asociate consumului să fie reduse, deținerea să nu mai fie pedepsită, cultivarea și piața să fie reglementate corect. Această viziune nu include și promovarea comercială a produselor cu substanțe psihoactive din canabis.

Ne dorim să strângem suficiente semnături pentru a depune o sugestie de inițiativă legislativă în Parlament și, în final, să obținen o lege care să reglementeze responsabil și transparent canabisul — astfel încât deținerea personală să fie dezincriminată, piața să fie reglementată în mod responsabil și beneficiile sociale și economice să fie valorificate în interesul societății românești.

Proiectul a luat naștere în luna Mai 2020

Legalizam.ro reprezintă o inițiativă civică și legislativă lansată de Asociația Evoluție în Instituție, condusă de activistul civic Cristian Mihai Dide, în colaborare cu Legalize.it.

Scopul acestei colaborări era să aducă în discuția publică și în fața politicienilor, legalizarea consumului și cultivării de canabis în scop medical, industrial și, în mod special, recreativ— ceva complet interzis în legislația românească.

Inițiativa își propune să strângă cel puțin 100.000 de semnături pentru a putea iniția un proiect de lege în Parlament. Semnarea petiției în mod digital ne oferă posibilitatea să înțelegem care este numărul estimat de susținători ai legalizării, înainte de a porni cu o caravană de colectare a semnăturilor, pe hârtie, așa cum solicită legea.

Cu semnăturile și propunerea de lege pentru reglementarea plantei putem trimite cererea și proiectul, care vor schimba lucrurile în mai bine, direct la Parlament.

Scurtă istorie

Activitatea proiectului s-a desfășurat, pe paginile de Social Media Legalizam.ro, din Mai 2020 până în Ianuarie 2022. Nu cu mult înainte de ultima postare publicată, C.Dide a fost chemat și reținut, pentru 60 de zile, de D.I.I.C.O.T Iași, în urma unui gest sensibil.

În urma acestei situații, prezentată pe larg pe pagini, activitatea a fost mult mai restrânsă.

Până în Februarie 2025, pagina ia o pauză de la publicat postări zilnic. Activitatea este reluată treptat pentru a asigura un flux stabil de activități pentru voluntarii implicați în menținerea proiectului, viu.

În acest moment proiectul este în proces de implementre, organizat de noi - Landana Crew, prin Asociația Cultivăm Libertatea. Ne dorim să continuăm activitatea începută în urmă cu 6 ani, și să o aducem la următorul nivel din Proiect. Strângerea semnăturilor fizice și crearea Propunerii Legislative de Reglementare a Plantei de Canabis.

Istoria proiectului cuprinde activități precum:

  • •informarea publicului despre canabis și alte subiecte relevante prin conținut digital static sau video
  • •miting-uri pentru împărțirea de pliante/flyere sau promovarea mișcării
  • •afișarea mesajului legalizării prin bannere printate și proiecții laser, pe clădiri din diferite orașe ale țării
  • •LIVE-uri cu interviuri, miting-uri, discuții relevante Q&A, etc
  • •împărtășirea și solicitarea de informații de interes public cu privire la consum, consumatori, trafic și traficanți, inlcusiv de la centre de terapie pentru probleme asociate consumului, I.G.P.R-uri sau I.G.J.R.-uri, din toată țara
  • •solicitarea și obținerea unor dezbateri publice cu instituții precum M.A.I, D.I.I.C.O.T, A.N.A, A.N.P.C.D.D.A
  • •participarea la conferințe, ședințe, dezbateri publice privind reglementarea plantei de canabis în urma solicitărilor sau în urma invitațiilor primite
  • •discuții cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Afacerilor de Interne sau Agriculturii, privind reglementarea plantei
  • •discuții cu senatori și deputați în vederea colaborării și reprezentării proiectului în spațiul public și în Parlament
  • •discuții, întâlniri și colaborări cu persoane influente din spațiul public pentru campanii de promovare
  • •discuții, întâlniri și colaborări cu diverse brand-uri pentru diverse campanii de promovare
  • •asocierea cu diverși actori din spațiul public și politic pentru promovarea proiectului
  • •campanii de conștientizare despre atitudinea procurorilor, judecătorilor sau situațiilor în care legea 143/2000 este aplicată subiectiv
  • •aducerea în discuție și a beneficiilor plantei, nu doar a riscurilor
  • •campanii și postări de informare de tip Harm Reduction, pentru prevenirea riscurilor asociate consumului sau condusului sub influența substanțelor, de orice fel, la volan
  • •participare prin consultanță în cadrul proiectelor precum: Legea 3 Grame - Reper; Protestului împotriva OUG 84 sau alte proiecte relevante din domeniu

Acestea sunt doar câteva dintre activitățile pe care le-am făcut și continuăm să le facem pentru atingerea obiectivelor, misiunii li viziunii proiectului.

Următorul eveniment pe care ne dorim să îl organizăm este un Marș 420/ de susținere a legalizării.

În 2026, stai aproape, urmărește-ne în Social Media, SEMNEAZĂ, DONEAZĂ și DISTRIBUIE mesajul mai departe.